azi- dune, ieri- castele de nisip...
un rid cu insolență-mi taie-n chip
și umbrele se-mpleticesc sub gene
în cearcăne de vânăt și de vreme

surâsul nu-l mai duc pân' la final,
îl frâng în al oglinzilor oval
și mâna are drumul jumătate
spre-obrazul tău,spre zbaterea de pleoape
.
în iarbă pașii nu se-nrourează
privirea mea demult îți e amiază
și-n loc de flori pe tâmple-mi cresc zăpezi
deși mai sunt,aproape nu mă vezi.

prin inimă-mi trec fluturii de noapte
nici lacrimile nu-mi mai sunt curate.
azi doare și iubirea ca o rană
și timpul nemilos îmi cere vamă

hai, ia-mă și mă vindecă de toate
strivește-mă-ntre filele de carte
și schimbă-mă-ntr-o frunză ruginie
să m-amăgesc c-am fost, că mai sunt vie