joi, 8 noiembrie 2012

și ți-aș trimite ție-această toamnă
cu tot ce mie nu mi-a dăruit,
cu apăsarea frunzelor pe buze,
cu timpul ei în grabă irosit.

și ți-aș trimite stoluri de cuvinte,
ca-n țări de foc în tine să respire
aroma așteptatelor ambrozii,
tăcând,țipând în versuri de iubire.

mai știi ce anotimp s-a rupt din tine
și te-a lăsat străin și-amar să-ți fii?
de ți-aș trimite toamna,ai primi-o?
ți-ai prinde-n suflet frunze ruginii?

și-ntr-un târziu de clipe-amestecate
când ai să uiți iubirea ce înseamnă,
de-atâtea anotimpuri fără nume
ai să mai știi că ți-am trimis o toamnă?

Niciun comentariu: