N-ai să citești. Trec păsări călătoare
spre eșafodul timpului pustiu,
pe chipul toamnei, astăzi nisipiu,
plutirea frunzelor aproape doare.
E zvon de iarnă, magice cadențe
ne mai măsoară urmele de ieri-
sentința unor aspre rânduieli,
destine prinse-n zațuri de absențe.
Se face mâine astăzi prea ușor,
când rugul verii mai râvnește mări,
te-aș apăra cu mine de ninsori,
ți-aș fi a doua aripă în zbor.
Va crește verde primăvara-n seve,
fragilele tristeți se vor topi
"și-ai să mă uiți în fiecare zi"
deci toamnă bună, totuși prea devreme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu