marți, 25 septembrie 2012

doar tu


am prins iar gust de strugure în pârg
pe coapsa verii timpul prinde fluturi
strivește-n frunze galbene săruturi
cu liniștea uitării face târg

ne-ar da albastre câmpuri, ploi nebune,
desculțe drumuri ce sfârșesc în mare,
hățișul semnelor de întrebare
în schimbul nopților topite-n brume

ne minte timpul- ce călău sublim
pândește ruginiul să nu-și țeasă
în noi păienjenișul de mătasă
și ne strecoară-n suflete pelin

amar să-mi fii, amară-ntreaga lume
și cerul îngerii să-și uite-n noi
pe cioburile mersului în doi

cresc termeni indeciși ai unei sume

aproape alb, aproape viscolire
și umbrelor le devenim poveri
vânează timpu-n mine primăveri
și vișini împietriți într-o iubire

doar timp, doar tu și-atâta risipire

Niciun comentariu: