gol

lumina mea, îți scriu prima scrisoare
sau, cine știe, ultima de fapt,
în vara asta-nvinsă de răcoare
întregul cer în noi s-a răsturnat.

și timpul ca un clopot revanșard
prin golul nostru cu ding-dang-uri umblă,
pe-obrazul meu înăbușit de fard
pune un rid în orișice secundă.

pământu-ntreg cu mine se scufundă,
săruturi indecente mai cerșesc
și sângele zadarnic mai inundă
hărți de iubire-n care îți lipsesc.

și rost nu are neamul îngeresc,
și bântuie prin noi să se răscoale...
lanțul pe glezne-mi pare, azi, firesc,
când fără tine verile sunt goale.

și cum spuneam, e ultima scrisoare
și nu știu cum să-ți spun că te iubesc!