nu am aflat nici toamna ce înseamnă
și iarna ne-a trimis amara veste
că o să ne alunge din poveste
și-n noi zăpezi de lacrimi o s-aștearnă.

cât de frumos se învățase luna
cum să răsară-n umărul tău stâng,
eu nu știam dacă să râd,să plâng,
pe umeri stele-ți așezam cu mâna...

lumini amare, frunze-nfrigurate
sălbăticesc grăbit oricare clipă,
de tot ce-aveam noi am făcut risipă,
ne-am răzvrătit și am uitat de toate.

și vine iarna și-o să ne despartă,
doar ochii vor mai spune rugăciuni,
din lacrimi-ngenuncheate să aduni
reci puncte cardinale pe o hartă.

dar poate din zăpada argintie-
o pradă pentru alți risipitori,
în primăvară să răsară flori
și poate-un fir răzleț de păpădie!