duminici

tu cu mine, iată, nu mai suntem sumă
albele duminici se grăbesc spre brumă
bate luna plină-n ușa altui timp
mâna ta mă uită-n zodii fără nimb

depărtarea-și arde setea-n brațul drept
ciucuri de tristețe îmi foșnesc în piept
și din aiurare uneori mă rup
când sahare oarbe-mi bântuie prin trup

ploi la drumul mare ies să te-ntâlnească
dorul alb și rece prinde să-nflorească
ți-am lăsat uimirea-n săli de așteptare
și un câmp să-ți crească florile de soare

dacă pleci sau dacă vei voi să stai
poți lua cu tine partea mea de rai
albele duminici lăcrimează-n brume
cine și cu cine vrea să ne adune?