te mai simt, uneori, cum te-așterni
în lumina aspritelor ierni
fluturi albi de mătase subțire
te ating și încep să se mire

și nu știu cărui vis să te ceară
trupul tău sub zăpezi să nu piară
și neliniștea-mi mângâie ochii-
frig în pași, nu mai știu să m-apropii

mâna grea aburind de iubire
ar mai vrea mâna ta s-o respire
și a pâine în cer să miroasă
Dumnezeu să te-ntoarcă acasă

și să cadă în iarnă doar flori-
colorate și calde ninsori...
aiurarea prin suflet îmi trece
fără fluturi e vară și rece