marți, 1 ianuarie 2013

frig

 Știu, frigul tău-l-nseninezi prin mine,
 cu frigul meu mai mult în mine cad,
 din țurțuri verzi cresc năluciri de brad,
 mi-atât de iarnă-ncât mi-e dor de tine!

 Ce limpede ți-a fost îmbrățișarea,
 ca un cleștar din taina unui cer,
 abia de i-am simțit temutul ger
 și mâinile ce-mi căutau suflarea.

 Din frigul tău, când m-am desprins spre sud,
 simțeam o mare biciuindu-mi gândul
 și s-a întunecat întreg pământul,
 în altă iarnă-am vrut să mă ascund...

 Ce frig frumos a fost iubirea noastră,
 nici Dumnezeu nu ne-a putut opri,
 în zori, când visul iernii va pieri,
 priviște-l cum îți ninge la fereastră!

Niciun comentariu: