înapoi

plângea în streșini raiul din zăpezi
brocart de-argint se-nfiripa pe geamuri
când ochii tăi încercănați de frig
crud înverzeau în sevele din ramuri

aluneca în umbre stinse iarna
își scutura tot albul peste lume
prin trupul meu goneau în voie cerbii
și-ncremeneau când te strigam pe nume

timpul îmi înfrunzea asprit pe tâmple
cu riduri biciuindu-mi aiurarea
neliniștea mi se spărgea în vene
și-n inimă-mi urca fierbinte marea

de-atâta primăvară nedorită
verdele ierbii s-a făcut zăpadă
adie vântul stins a floare ninsă
și-nsingurarea-ncepe să mă ardă

săracă și străină mie însămi
cum niciodată nu am să-mi mai fiu
prin ghețuri, despletită și desculță,
cerșesc drumu-napoi, spre ruginiu!