marți, 26 februarie 2013

ca-ntr-o ceață













aș fi vrut să sfârșesc primăvara
să port urme de iarbă pe trup
între verde și-albastru de mare-
creangă-n vânt să mă zbat, să mă rup

să se facă lumină o clipă
cât să-ți văd până-n suflet căința
să miroasă pământul a smirnă
să nu simt, să nu simți suferința

să-mi mai treacă prin sânge uimirea
că am fost, că ai fost, că mai ești
câte-un mugur să țipe de spaima
că-nflorește în lumi îngerești

să mai țin amețită în gene
roua-n care uneori te-am cuprins
și să lunec în moarte cu tine
ca-ntr-o ceață ce piere în vis

ce albastru, ce verde, ce lume
ce nu știe pe noi să ne-adune!

Niciun comentariu: