un drum prin cioburi și prin frunze moarte
către niciunde, către prea departe
și toamna ca o ghilotină rece
pe lângă inima de iarbă-mi trece

și timp mai am cât să te-ating tăcut
cu toată neputința ce-a durut,
cu sunetul nisipului căzând
în mine ca-ntr-un tăinuit mormânt

și restul meu cu restul tău prin lume
se caută și-ncearcă să se-adune
și toamna bate cuie-n fiecare
și-ncet ne pregătește de uitare!