acasă

vreau să mă mai joc de-a iarba
și în podul palmei crud
greierii certați de ploaie 
să-i ascund.
printre crengi împovărate
de-al cireșelor nectar
sufletu-mi să fie-o clipă
iar hoinar.
tălpile să guste praful
drumului către păduri,
sângerând copilărește-n
rugi de muri.
ne-mblânzită o furtună
înapoi să mă gonească,
luna-n cearcănul ferestrei
să-nflorească.
obosită de lumina
care-n taina ei m-a prins
să m-ascund de lumea toată
într-un vis.
vreau să fie veșnic iarbă
și uitată orice coasă,
eu cu greierii în palme
și... acasă!