ce mai contează,vinovat sau
nu,
n-o să mai vină viscolul cu
tine,
cleștarul iernii va sclipi
viclean
și îți va șterge urmele din
mine.
un joc pe
care nu mai vreau să-l știu
va frânge-n două
marea de nisip.
e plin pământul de-oameni de
zăpadă -
inimi de gheață, chipuri fără
chip.
o lume
fără lume, țurțuri, stele,
fluturi uitați în
calendare reci...
bezmetice omături umplu
timpul,
spre-o altfel de-nflorire-ncerci să
treci.
ce mai
contează pentru-a câta oară
învăț să mă dezvăț
de tot ce ești,
să vină iarna ca o
condamnare,
pe ghețuri să ai grijă când
pășești!
știi, cerul pământului meu și umbra mea
locuită,se-anunță zăpezi fără margini și vine o iarnă grăbită.
mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-așa cum mi-a fost mai demult...
sunt vreascuri s-aprindem o lume și mai ales un trecut.
adu-ți fărâma de suflet ce-o ții la păstrare de-un timp,
aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb.
și nu uita, dintre toate, să vii cu-o senină privire,
căpruie ,albastră, verzuie și iarna s-o scoatem din fire!
tu, cerul pământului meu...mi-e iarnă ,mi-e frică, mi-e frig,
sunt vreascuri s-aprindem o lume...și-un dor nefiresc mi-e să ning!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu