hipnoza din
pendul împarte ora
în respirări astmatice și grave,
ghimpii luminii,resturi de
agave,
te
răstignesc în fața tuturora.
și te cobori din mine numai
cioburi,
răscruci îți fragmentează brusc
cărarea,
spasmodic îți tresare-n vene marea
și-ți trec prin gând idilice
alcovuri.
pe-un palimpsest cuvintele
te-așează,
mâna te cere lăcrimând cerneluri,
în nefirescul lumii-n care
tremuri
sonor
vibrează timpul spre amiază.
un alb încercănat mi-atinge ochii,
îngenuncherea-i pasul meu
firesc,
din
mine te desprind să te privesc,
pierzându-te mai mult să te apropii
!
azi curtea casei iarba-o năpădește
și lacătul la poartă ruginește
și
mugurii plesnesc pe vița verde
și pe potecă nimeni nu
se vede.
lătrat de câine singur și flămând
și scârțâit de-ulucă frântă-n vânt...
fântânii îi e ciutura străină,
să-i ungă lanțul nimeni
n-o să vină.
cireșul izbucnește-n alb cărunt
și ochi nu sunt să-l mângâie tăcând.
și ploaia-nlăcomită-și taie drum
prin
podul casei,printr-un zid bătrân.
și împrejur o lume
care piere
și mâna mea care n-are putere
să apere,să-ndrepte,să susțină
ce încă
e să nu cadă-n ruină...
pământ și iarbă,iarbă și
pământ
și-un timp ce-mi amintește că mai
sunt!
un verde nefiresc
se joacă-n mine
de-a primăvara și de-a alte
nebunii
și-mpleticit în ploaia nesfârșită
dezleagă dorul de
copilării.
oameni de iarbă,ce copii cândva
prin duzii unei lumi numai
culori
pășeau
desculți prin clipe neciobite
și respirau prin fluturii din
flori.
...ochi fără suflet,palme numai
spini
și
brumă-i toată roua din privire,
acoperișul lumii cerne stele
pe-nfiorarea smulsă din
iubire.
și
verdele se răzvrătește-n mine
și iarba care sunt e numai
brumă...
cireșul mi-a-nflorit în somn
azinoapte,
ce
primăvară aspră și nebună!
urme pe
tâmple,sarea unor vise
și-atâtea anotimpuri
indecise,
un ruginiu de iarbă
întomnată,
un gând nebun că am mai fost
odată...
urme pe buze,fluturi obosiți,
și eu,și tu când nu eram
cuminți,
lumina revărsată împrejur,
sonore-nchipuiri prinzând
contur.
urme pe gât,de iederă
strivită
sub clipa de-ndoială
răvășită.
și ce n-aș da să-ți re-nfrunzesc în
gând
tot verdele ce s-a făcut
cărunt.
urme pe glezne,marea ca un
lanț,
abandonată-n mâlul unui
șanț...
și cât albastru-n ea s-a
năruit,
erai adam și nu ți-am fost
lilith.
urme pe suflet,tot ce nu s-a
spus,
din puncte cardinale doar
apus.
clepsidra spartă-și caută
nisipul,
eu fără mine îți mai caut
chipul!
tu,eu,desculțe urme și
urmări,
niciun răspuns și-atâtea întrebări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu