nu știu cum deodată a căzut
în noi această toamnă de-mprumut,
cu zile coborând devreme-n noapte,
cu aer dezmierdat de mere coapte...
doar noi sub cearcănele unor brume
n-o să găsim nimic a ne mai spune
și-o să tăcem ca-n ziua de-nceput
când sufletele s-au recunoscut
după lumina care tremura
în ochii mei topiți sub palma ta
și se roteau în jurul nostru sori,
se înălțau castelele în mări...
alege tu o zi cu gust mieriu
să fie verdele în frunze viu,
doar cer în noi și-n lumea de afară,
alege tu să fie primăvară!
Să
ai totul,Alan!
(Who says you can't have it
all)
n-ai să
citești. trec păsări călătoare
spre
eșafodul timpului pustiu,
pe chipul
toamnei, astăzi nisipiu,
zbaterea frunzelor
aproape doare.
e-un zvon de iarnă, magice cadențe
ne mai măsoară urmele de ieri,
sentința unor aspre rânduieli-
destine prinse-n zațuri de absențe.
se
face mâine astăzi prea ușor.
când rugul
verii mai râvnește mări
te-aș apăra cu mine
de ninsori,
ți-aș fi a doua aripă în
zbor.
va crește verde primăvara-n seve,
fragilele tristeți se vor topi
"și-ai să mă uiți în fiecare zi"
deci bună toamnă, totuși prea devreme!
CÂT DE APROAPE/DUCU BERTZI
Asculta mai multe audio diverse
s-au întristat și s-au zidit în frunze,
doar roșul ne mai stăruie pe buze
și la însingurare ne îndeamnă.
și vom uita c-am luminat frumos
și-am înflorit nisipul dintr-o mare,
ziua de azi e una oarecare.
spre ieri mai știi vreo cale de întors?
pân' la tine-i o lume și un cer de
oglinzi,
obositele lacrimi și-o mulțime de
sfinți,
și pământul
tăcut,îmbrumat,viscolit,
și e inima mea ca un clopot
cernit.
e un drum în
genunchi,inutile canoane,
plopi în vântul risipei,înnegrite
icoane,
o pădure și-o apă fără păsări și
punți,
neculeasă o vie,ne-ntâmplatele
nunți...
și sunt mâini de zăpadă și
neliniștea mea,
ierburi trase pe trupuri,ochi plecați într-o
stea,
și nimicuri și spaima care tremură-n
toate....
prea devreme în cer, în pământ prea
departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu