am prins iar gust de strugure în
pârg,
pe coapsa verii timpul prinde
fluturi,
strivește-n frunze galbene
săruturi,
cu liniștea uitării face
târg.
ne-ar da albastre câmpuri,ploi
nebune,
desculțe drumuri ce sfârșesc în
mare,
hățișul semnelor de întrebare
în schimbul nopților topite-n
brume.
ne minte timpul,ce călău
sublim,
pândește ruginiul să nu-și
țeasă
în noi păienjenișul de mătasă
și ne strecoară-n suflete
pelin.
amar să-mi fii,amară-ntreaga
lume
și cerul îngerii să-și
uite-n noi,
pe cioburile mersului în doi
cresc termeni indeciși ai unei
sume.
aproape alb,aproape viscolire
și umbrelor le devenim
poveri,
vânează timpu-n mine
primăveri
și vișini împietriți într-o
iubire,
doar timp,doar tu...și-atâta
risipire!
în numele femeilor
"ilustre"
ce ţi-au trecut prin gândul
obosit,
desprind petale căutând răspunsul
de le-ai iubit sau de nu le-ai
iubit...
cum de-au greşit şi-n toate
răbdătoare
nu ţi-au înfipt în aripi mii de
ace
să nu mai pângăreşti cu vorbe
slute,
să uiţi noroiul care-n tine
zace.
iar la sfârşitul vieţii
tale-nguste
cerneala urii de te-ar fi
durut,
să nu mânjeşti ce-a fost sau ce-o să
fie,
mai nobil ar fi fost să fi
tăcut!
.....................................
şi-aş fi ales o mie de
poeme
în care tu să fii curat şi
bun
nu zaţul unor gârbovite zile,
nu misoginul
care eşti acum!
p.s.dedicaţia este măgulitoare dar între
coperţi e un străin!
Madalina Amon - Ce mai ramâne
Asculta mai multe audio diverse
un drum prin cioburi și prin frunze
moarte
către niciunde,către prea
departe
și toamna ca o ghilotină rece
pe lângă inima
de iarbă-mi trece...
și timp mai am cât să te-ating
tăcut
cu toată neputința ce-a
durut,
cu sunetul nisipului căzând
în mine
ca-ntr-un tăinuit mormânt!
și restul meu
cu restul tău prin lume
se caută
și-ncearcă să se-adune
și toamna bate
cuie-n fiecare
și-ncet ne pregătește de
uitare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu