iar e vară, iubite, cu
sălbatice ploi,
e risipă de floare, însă nu pentru
noi.
curge altfel lumina și e aerul
greu
de când ai uitat să mai fii cerul
meu.
și mirosul de-asfalt ne sufocă de-o
vreme,
am atâtea complexe, ai atâtea
probleme.
și neliniști, și teamă între noi au
crescut
iar ce suntem acum e un rest din
trecut.
prin mulțimea grăbită ne-ntâlnim uneori
-
două cuburi de gheață, două foste
vâltori.
cu înfrânte atingeri și cu ochi
vinovați,
ne mai spunem pe nume, tresărind
speriați.
și e vară în lume, cu risipă de
ploi,
însă câtă sahară e în suflet la
noi.
și lumina e altfel, și e aerul
greu...
nu mai ești, nu mai știi să mai fii cerul
meu!
și iarăși vară...nucile pe
crengi
și timp nehotărât: amar sau
dulce,
maci răstigniți pe a iubirii
cruce,
un drum prin noi, sălbatici și
întregi.
de mult n-a fost atâta cer
topit
în ochii tăi și-n teama din
cuvinte,
un gard de spini și-o toamnă
înainte,
uitare-n mâna care te-a
iubit...
și crește iarba-n noi și peste
noi,
ne-a năpădit și grâul și
neghina,
ți-e albul gri, îngustă mi-e
lumina,
doar sufletele mai vânează
ploi.
și niciodată, parcă, n-a fost ieri.
dar cum de urcă-n mine-atâta vară,
abia-ndulcind a trupului povară
și dorul de înfrânte mângâieri?
nici nu mai știu spre care lumi mă duci,
cu tine orice timp își pierde urma,
pe tâmple-a înflorit grăbită bruma
și-n iarbă, risipite, coji de nuci.
și niciodată, parcă, n-a fost ieri.
dar cum de urcă-n mine-atâta vară,
abia-ndulcind a trupului povară
și dorul de înfrânte mângâieri?
nici nu mai știu spre care lumi mă duci,
cu tine orice timp își pierde urma,
pe tâmple-a înflorit grăbită bruma
și-n iarbă, risipite, coji de nuci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu