degeaba-i vara ascunziș de fluturi
în templul ei se arcuiesc ninsori
și-atât de alb îmi e adeseori
când peste mine-nveți cum să le scuturi

și tai în două drumul prin lumină
și pe de rost îți știu orice suflare-
cumplit nesomn, amară dezmierdare-
să nu te pierd, să nu-ți devin străină

iubirea mea, grăbite anotimpuri
ne bat în cuie mugurii de ieri
și timpul cu nedrepte rânduieli
împarte  mării vitrege nisipuri

și ne străbat câmpiile cu brume
la geamul meu deja miroase-a frig
ce dor îmi e în toamnă să te-ating
cu ce a mai rămas curat în lume


până la buze florile de gheață
ne urcă-ncet și ne ademenesc
și când și cum să-ți spun cât te iubesc-
două zăpezi căzând spre dimineață