e liniște în tine și albastru
când dinspre rugăciunea unui gând
se-adună-n taină stoluri de cuvinte
și către toamnă se întorc tăcând

prinzându-se în jocuri de culoare
și-aruncă umbrele spre cer copacii
iar eu te pierd într-un pariu cu vara
și-n grabă-ți mai strivesc pe buze macii

întoarsă-apoi în mugurii din îngeri
mâna, în închinarea ei firească,
va mai râvni la restul tău de aripi
nătângă, va-ncerca să-l întregească


de timp nevindecată, ne-nțeleasă
zidită-n frig și-n oameni de zăpadă
aștept să uit. ce liniște-i în toate
și-albastrului din tine mă dau pradă