prin lumină și umbră inutil te-am purtat
fără voie, cu voie, vinovată de tine
te-am zidit în cuvântul de tăceri însetat
dintr-un capăt într-altul alungată din mine

nu sunt drumuri rămase nici tristeți de ajuns
să te poată aduce în vârtejul de-acum
și se-aud disperate dinspre minus spre plus
minutarele lumii într-un chiot nebun

te citesc în cerneala unui mac vioriu
bărci cu pânze-n derivă se agață de mări
m-aș da pradă iar toamnei să mai pot să îți scriu
că doar tu ești răspunsul la nepuse-ntrebări

și te  beau din nesomnul unui gând fără rost
și culorile toate mă reneagă, m-alungă
ce poveste frumoasă cu"a fost", cu"n-a fost"
ce absurdă salvare de iubire, prin fugă