colind

ler de iarnă, ler de noi,
de zăpadă și noroi
lerui de lumină moale,
ler de frigul mâinii tale

am ținut în mâini zăpada, trupul tău la fel de rece,
ca o binecuvântare, ca o spaimă ce nu trece
am atins cu gura timpul, răsuflarea lui grăbită,
ceasul frământând nisipul, vindecat printr-o ispită
am îngenuncheat în iarnăși-n amarul tău sărut,
să mă pot întoarce-n mine ca-ntr-un anotimp durut
am căzut în albul clipei și-al neliniștilor chin,
curg prin viscolul din tine și iubirii-i spun: destin!

ler de cer dezlănțuit,
ler de tot ce-am risipit,
lerui de tăcere-amară,
ler de dor de primăvară