te pierd. e
încă vară. n-am să te chem.te du!
când toamna se va așeza în
toate
pe lume vei rămâne numai tu,
ca să poți face frunzelor
dreptate.
să nu-ți aduci aminte! urma noastră
va
fi păstrată-n versuri de duzină,
în trupul ploii plâns la o
fereastră,
niciunul dintre noi nu e de
vină.
am fost un rest ce ți s-a pus în
palmă,
l-ai cheltuit, nimic nu-i mai
firesc.
ascultă, taci, e-o sfâșiere
calmă...
privește, sânzienele pălesc!
te pierd. e-aproape
toamnă. n-am să te chem. te du!
vezi, frunzele te mângâie pe
umeri
(începe jocul dintre da și
nu)
mai știi să le oprești sau să le
numeri?
am să mă
prefac că nu ești.că seva asta care dă lume vieții(nu,n-am greșit!) e altceva
decât tu.o muchie de cuțit este drumul. oricare alegere este
tăioasă.clipele...amâni,alungi,anulezi,aiurezi...stop-cadru! bună
dimineața!Asculta mai multe audio Muzica
din praful unei stele de
pământ,
span style="font-family:
Verdana;">te mângâiam, te înveleam în frunze
și adormeam târziu cu
tine-n gând...
erai al meu,întunecat și
simplu,
tot cerul lumii-n mine l-ai
întors,
iubirea mea, arzându-te
nătângă,
te-a preschimbat în vas de lut
frumos.
......................................
când te-au luat să-ți
umezească trupul
te mai zbăteai la mine în
privire...
n-o să-nțeleagă
nimeni,niciodată,
că apa ta miroase a
iubire!
uneori, de atâta
uitare,
încep să vorbesc cu vorbele
tale...
Asculta mai multe audio Muzica
mai
știi...tăcerea chinuită
te așeza ca pe-o ispită
între neliniște și
vrere,
între lumină și durere.
mai știi...din spaima unei
toamne
te strecura printre icoane
în loc ferit,de
închinare,
cu cer topit în lumânare.
mai știi...bătea cu
stele-n geam,
cu colț de felinar viclean,
de-atâta ars spre
dimineață
cădeau din noi îngeri de
gheață.
mai știi...avea pe tălpi
noroi,
ne murdărea pe amândoi
cât să ne sperie de
moarte
că-mi ești,că-ți sunt o
jumătate.
mai știi mirosul ei de sare
rămas pe buzele
amare...
și lumea toată, și nimicul,
și marea răscolind
nisipul...
mai știi tăcerea fără rost
din toate câte nici n-au
fost?
timp fără aer,
împietrire,
dantelă neagră,
drum,
liniște strivită,
acolo cine?
lumina,
iarba,
cerul și
pământul...
... și s-a făcut deodat-atât de frig
că nici o vară nu mă mai dezgheață,
îmi
curg prin trup zăpezile de lacrimi
și gerul mi se
tânguie pe față.
îmi sap
tunel prin amorțite gânduri
și aiurez ca dup-un drog
prea greu,
îmi diluez cu spaime întristarea,
mă-mpart pe mine între "tu"și "eu".
îmi tremură cuvintele pe
buze,
cu mâna le ating să le-ncălzesc,
frisoane mă străbat până în suflet,
te
simt în ele și încremenesc!
s-a frânt albastrul din închipuire,
culori nedeslușite-nvârte timpul,
am
flori de gheață-n orice respirare,
mă mângâie pe umeri,
rece, vântul...
și drumul
este rece spre infern,
cu cioburi și neliniști mi-l
aștern!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu