ascunzișuri oarbe, cinice
canoane,
în stigmat de acte
supraviețuim,
țintuiți în azi-ul doldora
de-nfrângeri,
nu băgăm de seamă că de fapt
murim....
ler de iarnă, ler de noi,
de zăpadă și noroi,
lerui de lumină moale,
ler de frigul mâinii
tale...
am ținut în mâini zăpada,
trupul tău la fel de rece,
ca o binecuvântare,
ca o spaimă ce nu trece.
am atins cu gura timpul,
răsuflarea lui grăbită,
ceasul frământând nisipul,
vindecat printr-o ispită.
am îngenuncheat în iarnă
și-n amarul tău sărut,
să mă pot întoarce-n mine
ca-ntr-un anotimp durut.
am căzut în albul clipei
și-al neliniștilor chin,
curg prin viscolul din tine
și iubirii-i spun: destin!
ler de cer
dezlănțuit,
ler de tot ce-am
risipit,
lerui de
tăcere-amară,
ler de dor de
primăvară...
Madalina
Amon - Brad
colaj de nimicuri această
iubire,
cu-atâtea-nceputuri, cu niciun
sfârșit,
ne trage pe roată, ne ninge pe
suflet,
ne toarnă în vorbe un dor
chinuit.
primejdie-mi ești și cu mâinile
goale
opresc viscolirea ce cade-ntre
noi,
am ordin de plată, ai ordin de
moarte
și-aproape nebună te trag
înapoi.
îți crește pe buze o sare
amară,
îmi umblă prin vene fantome de
alb,
de-atâta uitare îngheață
oceane
și sunt doar o barcă pierdută în
larg.
să vină sfârșitul și-n ancore
plumbul,
să ningă bezmetic cu aur
topit,
iar lumea să curgă-n fragile
clepsidre,
iubirea să-nceapă de-acum c-un
sfârșit!
"ca să înțelegi
dragostea nu ai nevoie neapărat de chipuri."
nu știu de ce
găsesc eu lacrimi în fiecare duminică...
în demultul întâmplat pe nerăsuflate,pe
neștiute,lumea ne trecea prin aripi și noi gustam toate anotimpurile dintr-o
dată!
se zbăteau a neliniște pleoapele tinereții și ți-am
prins teama furișată hoțește în gânduri...
de ce ți-e teamă? frunzele mai
au
lumină de ajuns pentr-o
iubire,
în ochii tăi își caută
culoarea
și-ți re-nfrunzesc,timide,în
privire.
privește toamna,mângâie-i
obrazul
cu cearcăne de vânt sub ochi de
ploi
și nu fi tristă,frunzele mai
poartă
lumină de ajuns
pentru-amândoi!
dacă mai știi și-ți mai aduci
aminte
de-acel octombrie râzând prin
frunze,
nu-ți fie teamă,toamna te
iubește
și te sărută-n locul meu pe
buze!
îți doresc ca diseară să fii acolo unde
aș vrea să fiu și eu,cu o aripă în cer și cu cealaltă în sufletul lui...până la
urmă zborul oamenilor e o frângere de aripi între două
iluzii,sau...
(îți mulțumesc pentru prietenie,doinița
! și pentru film! vezi,mi-am ținut promisiunea.)
să uiți...
în crevase de timp
întunericul dezmorțit
împarte lumea
în alb și negru.
între noi
mai respiră un înger,
trage adânc în piept
ziua de mâine!
povară albă, fiecare iarnă
ne-alungă și ne cheamă
înapoi,
în raiul ce-l numim
copilărie,
păstrat în taina timpului din
noi.
nămeți de zahăr, flori
înfrigurate
ne-ademenesc cu strălucirea
lor,
intrăm în joc, ne pierdem în
uimire
și-ntr-o poveste lăcrimăm de
dor.
e-atâta vrajă-n albul ce se
țese
în straiul sfânt al blândelor
ninsori
că-ntreg pământul e-un colind de
soare
și înflorește alb de
sărbători!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu