tot mai măsor zăpezile cu
pașii
secundelor ce-și frâng aroma-n
ceață,
bucăți de cer de iarnă se
dezvață
și-aripi își uită-n noi,
străinii,lașii...
și pe furiș se face
primăvară,
am prescurtat cuvintele de
dor,
tu mai visezi? eu
doar întâmplător.
și iar, sub pleoape, iarba o să
doară.
re-nmugurește umbra ta-n
poeme
și-ncepe vânătoarea de
tăceri,
nimic n-aștept,nimic nu ai să-mi
ceri,
noi, plânși în rugi, uitați printre
blesteme...
sunt pierderi mari, câștiguri
inutile,
sărman orfeu, ți-am fost
euridice!
și tot ce sunt de mine se
dezice...
zăpezi am fost. și poate chiar
iubire.
și iar te pierd in iarba dimprejur,
ochii supuși neliniștilor verii
încearc-absurd să îți mai dea contur.
în jur oglinzi ce te repetă-ntruna
dar nu mă vindecă de lipsa ta.
când talpa mea se-aprinde în țărână
știu c-a atins o urmă de a ta.
se-așează iar lumina-n răni deschise
și-mi ard pe tâmple mările de ieri,
prin abur înflorit abia te bănui,
te mistuiește rugul altei veri...
să vină iarna, iarăși să te nască!
de teamă nici n-am să te mai ating
și pentru-a te păstra mai mult alături,
albind de dor, voi învăța să ning.
mi-e azi de tine ca de o
mirare,
ca
de un câmp încercănat de ploi,
atâtea gânduri adunate-n roi
îmbracă-un umăr dezgolit, de
mare.
mi-e azi de tine ca de o
tăcere
pierdută-ntre semantici
inutile,
tăiș de nopți, înstrăinări de
zile,
elitre arse-n zboruri
efemere...
mi-e azi de tine ca de o
zăpadă
ce-mi crește-n trup semințele de
frig,
cu
ce-am rămas pe mine mă înving,
îngerii triști nu vor să mă mai
vadă.
mi-e azi de tine ca de-un ieri de
taină
pe
care-l împărțeam cu Dumnezeu,
când nu știam dacă ești tu
sau eu,
cu
mâini de cer țeseam luminii haină.
mi-e azi de tine ca de ierburi
vara,
atinge-mi ochii, gândul...bună
seara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu