în mugurii care-și dospesc
minunea
simt gustul toamnei,
tainic-amărui
și, nefiresc, se face-atât
de-albastru
tot verdele din ochii tăi
căprui.
și-atât de-aproape-n suflet să mă
ții,
am să trimit toți merii să-ți
sărute
fereastra dinspre-un câmp cu
păpădii.
cerul să pârguiască iarăși
stele,
senine candele spre dimineți,
când ochii plini de-a îngerilor
rouă
cu chipul meu te lasă să-i
înveți.
................................................
................................................
și plouă-ntors, dinspre pământ spre
cer,
de-odată-n muguri s-a făcut târziu,
"lumina mea, îngroapă-te cu mine!..."
ai gust de toamnă, toamnă am să-ți fiu!
de-odată-n muguri s-a făcut târziu,
"lumina mea, îngroapă-te cu mine!..."
ai gust de toamnă, toamnă am să-ți fiu!
azi
doar cerneala rece mi te aduce-aminte,
tăcută când se-așterne-n cuvintele
albastre
îți
desenează chipul, subțire și cuminte
și
strânge-n ghilimele neliniștile noastre.
îți
regăsesc ascunse, în simple paranteze,
banale explicații, tăioase și
amare,
un
punct final de gheață aștept să le urmeze,
cerneala-mi pune-n față doar semne
de-ntrebare.
alunecă timidă și-adeseori
tresare,
am
fost cândva o lume, azi suntem amănunte,
pulsa în noi lumina ca-n semne de
mirare,
dar
ne-am temut să punem apoi și puncte,puncte...
un ieftin joc albastru, pe-o coală de
hârtie,
mi-ajunge să descopăr o revenită
boală,
cu-ndurerări și spaime...și-un fel de
bucurie,
dar
cât de mult azi semeni cu-o pată de cerneală!
orice cădere e un zbor,
când frânt și-nnebunit de dor
din tine pleci câte puțin
s-adormi zăpada unui chin.
orice cădere e-o-nălțare
spre-o cruce de însingurare,
când te atinge Dumnezeu
cu bolta unui curcubeu.
orice cădere e lumină,
țâșnirea cerului din tină,
cât să-nțelegi că ești
iubire,
fărâmă de Dumnezeire...
om de lumină, frânt de dor,
orice cădere e un zbor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu