2011-04-12T15:39:43.613+03:00

e liniște în tine. și albastru,

când, dinspre rugăciunea unui gând,

se-adună-n taină stoluri de cuvinte

și către toamnă se întorc tăcând.

prinzându-se în jocuri de culoare,

și-aruncă umbrele spre cer copacii,

iar eu te pierd într-un pariu cu vara

și-n grabă-ți mai strivesc, pe buze, macii.

întoarsă-apoi în mugurii din îngeri

mâna, în închinarea ei firească,

va mai râvni la restul tău de aripi,

nătângă, va-ncerca să-l întregească.

de timp nevindecată, ne-nțeleasă,

zidită-n frig și-n oameni de zăpadă,

aștept să uit. ce liniște-i în toate...

și-albastrului din tine mă dau pradă!

elena chiriachttp://www.blogger.com/profile/10125186314702417033elena_giurgiu2007@yahoo.com6tag:blogger.com,1999:blog-3381871502513427880.post-81350334957012422712011-04-09T11:27:00.004+03:002011-04-09T19:52:12.983+03:00

mai scrii? și tremură ascuns cuvinte

în albul indecis al unui gând.

la pândă, ochii umplu cu mirare

târziul devenit un "prea curând".

vin către tine mări, spre-nduplecare,

cu sarea lor în toate strecurată

și mâna  parc-ar scrie-adânc, în mine,

zăpezi ce n-or să vină niciodată.



caișii trec în rondul lor de noapte,

silabisind cu sufletul lor crud

numele tău desprins dintr-o uitare

în care mai învăț să mă ascund.



aprilie-ndulcit dumnezeiește

cu zborul răbdătoarelor albine,

îmi pune pe un umăr dimineața,

pe celălalt poemele cu tine.



și simți, presimți neliniștea din toate,

plânsul tăcut al sevelor din vii?

îngenuncheat e drumul către tine...

te-am întrebat, cumva, dacă mai scrii?

elena chiriachttp://www.blogger.com/profile/10125186314702417033elena_giurgiu2007@yahoo.com5tag:blogger.com,1999:blog-3381871502513427880.post-7075058808199220322011-04-09T11:26:00.000+03:002011-04-09T11:26:24.365+03:00

elena chiriachttp://www.blogger.com/profile/10125186314702417033elena_giurgiu2007@yahoo.com0tag:blogger.com,1999:blog-3381871502513427880.post-27239940594381607652011-04-03T16:31:00.002+03:002011-04-03T19:14:57.828+03:00

de ce-ai fost tu și nu a fost un altul?

trec rugile, pieziș, către icoane

și, singură, îmi inventez canoane.

confund, mereu, abisul cu înaltul.

bolnavă-i mâna dreaptă de o vreme,

spasmodic mă atinge câte-o muză,

instanțele fictive mă acuză

de tine, țintuit în seci catrene.

și martori n-am, doar fluturii de ceară,

topiți la geamul tău, spre dimineață

și ochii-nchiși, de rouă și verdeață,

sub palma ta, când își doreau să piară.

mări cabotine și-au vărsat nisipul

pe glezna mea încătușată-n sare,

de ce-ai fost tu? eu, una, oarecare,

cer mâinii stângi să-ți reînchege chipul.

atât noroc! și fără vindecare!



http://www.youtube.com/watch?v=DOcCQ-kC4iE

elena chiriachttp://www.blogger.com/profile/10125186314702417033elena_giurgiu2007@yahoo.com8tag:blogger.com,1999:blog-3381871502513427880.post-38407033716262647542011-04-02T21:09:00.001+03:002011