mi-e dor de tine, lacrimă, tu știi...
și-mi înflorește viscolul din crengi.
e cerul strâmt, sunt pașii mei betegi
și-i încă somn în mugurii din vii.
miroase-a îngeri alungați din rai,
pe mine să mă vindece de frică,
înfrigurată, iarba se ridică
să-i fie jertfă iernii-n care stai.
în palma ta se tânguie lumina
și-ți urcă-apoi, bezmetică, pe gură,
iubirea ei -o clipă de arsură,
cât timpu-și scutură în noi rugina.
îmi dezgolești în aiurare-un umăr
și-atingerea îmi răscolește mări,
păzește-ți gândul de însingurări
când fără soț ies nopțile la număr.
mi-e dor de tine, nu ai cum să știi,
e albul de mireasă giulgi de gheață
și-mi pleacă îngerii , spre dimineață,
cu mugurii din somnul unei vii...
prin lumea mea tăcerea ta mai trece,
e nefiresc, aprilie și rece!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu