tăceri...lasă cerul să-ți cadă pe pleoape
și mâinile mele să-ți umble prin gând.
se-apropie vremea cireșelor coapte,
e luna iubirilor date în pârg!
încep să mă-nvăț cu arsuri de culoare,
cu aburul ploii ades plec în vis,
simt drumul spre tine cum țipă și doare,
mereu amânat și mereu interzis!
mă-ncearcă zăpezi cu atingeri fragile,
sau poate ești tu, rătăcit în florar,
câmpia cu maci va musti a iubire,
dar sufletul meu a rămas în brumar!
un pas până-n vară și marea aproape,
în sarea-i curată aștept să mă-mbrac,
te-adulmec pe urma ispitelor toate,
ca rouă-nflorită să-ți scutur în prag.
tu taci...și lumina îți mângâie ochii,
iar macii-nflorind măresc depărtarea
și tot fără soț îmi răsar și-astăzi plopii,
din vis te-am scăzut. am doar ploaia și marea!
ne-au despărțit, ne-au interzis
iubirea
și către mine n-ai cum să mai
treci.
stăm fiecare-nchis în câte-o
cușcă,
în umilința
gratiilor reci.
vizitatorii ne admiră-n
voie
și sunt mirați că ochii noștri
plâng,
se strâng în jurul nostru ca să
vadă
ce omenești privirile ne
sunt.
alături, o familie
regească
rânjește orișicărui
trecător,
iar puiul ei în voie se
răsfață,
ei au un drept și-o libertate-a
lor!
se-aude că te-ar vinde celui
care
ar oferi un preț mai
nimerit.
în fața lor ești tigrul rece
care
a fost de-o căprioară
îmblânzit.
de-au să te ia, ducându-te
departe,
tu fii un cerb și nu te mai
gândi
că-n cușca mea, pe viață
condamnată,
de dorul tău tigroaică-aș
deveni!
îmi va ajunge cât mi-ai fost
aproape,
cruzimea ta nu m-a rănit
deloc,
dar steaua noastră s-a-ntâmplat să
fie
de ne-mplinire și de
nenoroc.
povestea de s-ar scrie înc-o
dată,
într-o pădure, iar, să
te-ntâlnesc,
m-aș repezi ca să îmi sfâșii
trupul,
să mor până să-ncep să te
iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu