degeaba-i vara ascunziș de fluturi,
în templul ei se arcuiesc ninsori
și-atât de alb îmi e adeseori
când peste mine-nveți cum să le scuturi.
și tai în două drumul prin lumină
și pe de rost îți știu orice suflare-
cumplit nesomn, amară dezmierdare;
să nu te pierd, să nu-ți devin străină.
iubirea mea, grăbite anotimpuri
ne bat în cuie mugurii de ieri
și timpul, cu nedrepte rânduieli,
împarte mării vitrege nisipuri.
și ne străbat câmpiile cu brume,
la geamul meu deja miroase-a frig,
ce dor îmi e în toamnă să te-ating
cu ce a mai rămas curat în lume.
până la buze florile de gheață
ne urcă-ncet și ne ademenesc.
și când, și cum să-ți spun cât te iubesc?
-două zăpezi căzând spre dimineață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu