voi veni cu toamna la fereastra ta.
știu, apropierea mea o să te doară,
zbaterea din frunze te va tulbura.
destrămând lumina de brocart a verii,
trupurile noastre se vor stinge-ncet
și în jocul ultim, pradă mângâierii,
de iubirea-ntreagă, iar, am să te iert.
dar privește-mi ochii plini de-atâta toamnă,
caută-mi pe buze urma gurii tale
și citește-mi soarta-n cutele din palmă:
un amestec straniu de surâs și jale.
așteptam, străină, să deschizi fereastra,
umerii-ți de ceară-i mângâiam în vis,
blândă amăgire e și toamna-aceasta...
mângâie doar gândul care te-a atins!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu