luni, 8 iunie 2015

2011-09-10T18:50:31.930+03:00






























două-anotimpuri am rămas alături

-fragede frunze respirând lumina

și-acum, când se presimt din nord omături,

timpul își plămădește-n noi rugina.



în trupuri, azi, nervurile sunt ruguri

și ramului i-am devenit poveri,

purtăm în suflet urmele de muguri

și dorul înflorit în primăveri.



foșnetul tău e-un țipăt de durere,

abia îndur culoarea să-ți privesc,

nici să te strig nu mi-a rămas putere

și sună-a plâns când spun că te iubesc!



s-avem măcar noroc de-a ne desprinde

și de a fi striviți de-același pas,

ori soarele hain de ne-ar aprinde

și ne-ar purta cenușa prin oraș...



dar, frunza mea, când tremuri în lumină

te simt ca pe o rană sângerândă.

niciunul dintre noi nu e de  vină

că soarta e nedreaptă și absurdă.



drum bun, iubire-frunză, prin ninsoare,

spre o-nflorire cu petale reci,

în stânga, urma-ți ruginie doare...

ce ram străin mă ține când tu pleci?! elena chiriachttp://www.blogger.com/profile/10125186314702417033elena_giurgiu2007@yahoo.com5tag:blogger.com,1999:blog-3381871502513427880.post-78902484416570406262011-09-08T12:00:00.002+03:002011-09-08T12

Niciun comentariu: