2011-09-10T18:50:31.930+03:00
două-anotimpuri am rămas
alături
-fragede frunze respirând
lumina
și-acum, când se presimt din nord
omături,
timpul își plămădește-n noi
rugina.
în trupuri, azi, nervurile sunt
ruguri
și ramului i-am devenit
poveri,
purtăm în suflet urmele de
muguri
și dorul înflorit în
primăveri.
foșnetul tău e-un țipăt de
durere,
abia îndur culoarea să-ți
privesc,
nici să te strig nu mi-a rămas
putere
și sună-a plâns când spun că te
iubesc!
s-avem măcar noroc de-a ne
desprinde
și de a fi striviți de-același
pas,
ori soarele hain de ne-ar
aprinde
și ne-ar purta cenușa prin
oraș...
dar, frunza mea, când tremuri în
lumină
te simt ca pe o rană
sângerândă.
niciunul dintre noi nu e de
vină
că soarta e nedreaptă și
absurdă.
drum bun, iubire-frunză, prin
ninsoare,
spre o-nflorire cu petale
reci,
în stânga, urma-ți ruginie
doare...
ce ram străin mă ține când tu
pleci?!
elena
chiriachttp://www.blogger.com/profile/10125186314702417033elena_giurgiu2007@yahoo.com5tag:blogger.com,1999:blog-3381871502513427880.post-78902484416570406262011-09-08T12:00:00.002+03:002011-09-08T12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu